Sportivul Norbert Trandafir a ratat, joi, calificarea în finala probei de 50 de metri liber din cadrul concursului de natație de la Jocurile Olimpice de la Londra.
Norbert Trandafir a luat startul în cea de-a doua semifinală, pe culoarul opt, încheind cursa cu timpul de 22.30 secunde, pe poziția a 8-a.
În finala de sâmbătă s-au calificat primii opt clasați, printre care nu s-a numărat și Norbert Trandafir, ultimul timp de calificare în finală fiind 21.88 secunde.
În serii, înotătorul român a fost pe locul 15 la general, cu timpul de 22.22 secunde.
Trandafir nu a trecut de serii la 100 de metri liber, la fel ca Alexandru Coci (200 metri fluture), Dragoș Agache (100 metri bras) și Camelia Potec (200, 400 și 800 de metri liber).
Delegația României la natație și-a încheiat participarea la JO de la Londra.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER